Cat de ferict poti fi cateodata, invidiez veselia unui copil, de fiecare data cand imi dau seama ca nu mai poti fi la fel de inocent ca la inceput...decoperi prea multe cacaturi pe lumea asta, dar nu ai ce face si le ignori, ignori existenta raului, chiar daca el exista, vezi doar ce e bun in tot ce te inconjoara, poti spune ca te hranesti cu asta, ajungi un devorator...
Am visat sa zbor, si degeaba mi-au zis ca e doar un vis, am reusit pana acum sa zbor si la propriu si la figurat, zborul real, trezeste toate simturile tale si nebunia din tine, strigi ca un nebuuuun...daaaa, zbooor, imi e asa dor de acele vremuri...mi-e asa de dor de ele, nu pot sa le uit, au fost prea frumoase, la figurat...cred ca orice om de pe lumea asta zboara cand se indragosteste, fie pentru prima oara fie de cate ori descopera asta la cel de langa el...ce simte cand spune acel "Te iubesc!" numai acelei persoane care i-a trezit acest sentiment...o vad ca pe o combinatie de un tablou colorat de toamna, si o noapte senina de vara, e ciudat cum acetse anotimpuri ma marcheaza. Inr-un fel toamna nu-mi da senzatia de apus al vietii, ci din contra o rabufnire a naturii inainte de a fi rapusa de frig,iar vara, vara...imi da viata, imi da viata de care am nevoie,doamne cate poti face vara, tot ce-ti trece prin cap, sa cauti extraterstrii cu telescopul la tara in mijlocul unei poieni, sa stai zgribulit la lumina focului la munte si sa asculti povestea fiecaruia, la mare,da la mare, in bratele fiintei iubite, sa iti petreci toata noaptea jucandu-te cu parul ei, atingandu-i chipul cu frica sa nu fie un vis si sa dispara, uneori cred ca aceste momente alaturi de persoana draga tie, definesc iubirea, dar pana la urma cine stie ce e iubirea, cred ca cea mai buna explicatie pe care o pot gasi, o reprezinta un sentiment comun al celor doi, un sentiment de dorinta arzatoare, un sentiment care te face sa faci orice pentru celalalt, sa lupti pentru dragostea lui...poate ca sunt indragostit...sunt fericit...e cel mai idiot sentiment pe care l-am intalnit vreodata, nu poti sa-l explici, si nu poti sa te astepti ca ceilalti sa-l inteleaga...dar la ce iti trebuie cand tu ca fiinta egosita ce esti omule, te bucuri ca tu esti cuprins de acest sentiment de care esti sigur ca e doar al tau si numai al tau, da e al tau, si asa va ramane mereu...comoara ta cea mai de pret...
marți, 16 iunie 2009
sâmbătă, 13 iunie 2009
Cautarea cantarului...
De ce sa stau sa ma intreb mereu daca e bine ceea ce fac,nu am acea scuza penibila a tuturor,stii asa sunt eu,am incercat de cateva ori sa zic asta si m-am speriat de cat de penibil suna o astfel de explicatie.
Sufletul meu ramane mereu unic si greu de stapanit…nu ma astept sa-l tii tu in frau daca nici eu nu-l tin mereu…imi mai scapa ca vrea si el sa fie liber. Cateodata ma gandesc ca sunt chiar ca un cal ce zburda pe campii si nu-i pasa de nimeni. Asa as vrea sa fiu si io mereu,dar nu pot ca mereu apare ceva care ma face sa uit ceea ce vreau cu adevarat…si pana la urma nici eu nu stiu ce vrea mintea mea…sau ce vrea sufletul meu. Pacat ca nu se imbina ce vor amandoua,de ce nu s-or intalni si ele pe orbita…nu stiu. Probabil daia ni se zice noua ca daca suntem balante,ne echilibarm si alegem mai mereu optiunea perfecta.Cred ca de la o vreme mi s-a stricat cantaru…am nevoie de “tine” acel “tu” care sa-mi echilibreze din nou deciziile,viata si sufletul.
De inceput...
De inceput, pare intru totul greu ce urmeaza sa fac, sa-mi pun gandurile pe foaie, dar cred ca e al naibii de bine sa poti spune intr-o forma sau alta ceea ce gandesti...ce gandesc acum?...ma gandesc la EA, la Ea-ua mea, cea pe care o caut, stiu sigur ca undeva acolo, se afal si ea, si daca nu stie inca de existenta mea, o s afle, si ce daca jumatatea mea e printre stele, stiu doar ca la fel cum eu ma pregatesc sa o intalnesc si sa fiu exact asa cum isi doreste ea sa fiu, si ea se pregateste, invata sa fie exact asa cum vreau eu sa fie
Multa vreme am crezut ca o poti modela, ca o poti face sa fie ea, dar de multe ori m-am intrbat daca nu trebuie sa o gasesc de-a gata...desi partea cu modelatul mi-a suras mereu, sa fiu mereu mandru de creatia mea, cum si la randul meu o sa ma las modelat de ea sa fiu creatia ei, sa fim doua creatii, doua creatii care se intalnesc si stiu ca nu le mai trebuie nimic, s-au gasit si asta inseamna totul pentru ei...
Poate traiesc intr-o lume de basm, dar macar e lumea mea, lumea mea in care cred inca, exista atata frumusete in lumea asta pe care nu o vedem, imi e dor sa fiu copil, fara griji, sa ma uit iara ca un tamp la cer si sa imi doresc sa ajung printre norii aia pufosi, sa alerg de nebun prn padurea mea si sa am sentimentul ala de gol in stomac, ca si cum as iubi la nebunie, da, prima mea iubita a fost si este natura, nu o sa pot niciodata sa inlocuiesc sentimentele pe care le-am avut descopeirnd lumea cu nimic altceva. Ca apare si iubirea unei alte fiinte, aici deja incepi sa fii si mai fericit, incepi sa devii posesiv in momentul in care deja nu mai poti fara iubire, incepi sa vezi ca pe niste zmei toti cei care atenteaza la iubirea ta, si cum tu esti Fat-Frumos...iti iei palosul pe care odinioara il foloseai la confruntarile cu baietii de la blocul vecin, si incepi sa iti protejezi comoara...tu ai intentii bune, te aperi de necunoscut, de sentimente de care doar ai auzit, si nu vrei nici prin vis sa ai de aface cu ele...ca si in copilarie, ne bateam pentru lcoul cel mai bun de cazemata, pentru cine e mai bun la orice, competitia asta ne-a facut ceea ce suntem, jucatori...
Jucatori care ar trebui sa stim sa jucam cum trebuie, sa pierdem la fel sa si castigam, de aia uram competitia si incercam sa o eliminam, si daca dam de un adversar pe masura...he he...ce mandri suntem ca avem cu cine ne lupta...ne canalizam toate resursele sa castigam noi osul ala, fiindca e osul pe care il vrem si e al naibii de bun. Urasc jucatorii care fac din asta o dorinta de a colecta cat mai multe trofee, eu vad altfel premiul asta, il vreau, il castig...si ma bucur de el din plin, il tin cat de mult pot, si nu urmaresc altul atat timp ct nu am terminat sa ma bucur de el, si ma bucur al naibii de mult de un premiu, ca si cu persoana iubita, o intalnesc...si ma bucur de ea in speranta ca ea e aleasa...nu pot sa le tratez pe toate la fel, imi e greu sa fac asta, le tratez in functie de pasiunea pe care mi-o trezesc...si ma duc cu ideea ca ea e...pana in panzele albe, pana cand raman fara panze, nu vreau sa cred ca am intalnit deja persoana aleasa si nu mi-am dat seama ca ea e, sau mai rau, am trecut pe langa ea, daca ne e dat sa fim impreuna...o sa fim impreuna, drumurile noastre o sa se intalneasca...asta e scopul vietii, asa cum il vad eu, sa o intalnesc pe ea, care ma face cel mai fericit, pe ea pe care o pot face cea mai fericita, pea ea alaturi de care sa evoluez ca om, sa devin mai bun, sa ne fie bine...
Multa vreme am crezut ca o poti modela, ca o poti face sa fie ea, dar de multe ori m-am intrbat daca nu trebuie sa o gasesc de-a gata...desi partea cu modelatul mi-a suras mereu, sa fiu mereu mandru de creatia mea, cum si la randul meu o sa ma las modelat de ea sa fiu creatia ei, sa fim doua creatii, doua creatii care se intalnesc si stiu ca nu le mai trebuie nimic, s-au gasit si asta inseamna totul pentru ei...
Poate traiesc intr-o lume de basm, dar macar e lumea mea, lumea mea in care cred inca, exista atata frumusete in lumea asta pe care nu o vedem, imi e dor sa fiu copil, fara griji, sa ma uit iara ca un tamp la cer si sa imi doresc sa ajung printre norii aia pufosi, sa alerg de nebun prn padurea mea si sa am sentimentul ala de gol in stomac, ca si cum as iubi la nebunie, da, prima mea iubita a fost si este natura, nu o sa pot niciodata sa inlocuiesc sentimentele pe care le-am avut descopeirnd lumea cu nimic altceva. Ca apare si iubirea unei alte fiinte, aici deja incepi sa fii si mai fericit, incepi sa devii posesiv in momentul in care deja nu mai poti fara iubire, incepi sa vezi ca pe niste zmei toti cei care atenteaza la iubirea ta, si cum tu esti Fat-Frumos...iti iei palosul pe care odinioara il foloseai la confruntarile cu baietii de la blocul vecin, si incepi sa iti protejezi comoara...tu ai intentii bune, te aperi de necunoscut, de sentimente de care doar ai auzit, si nu vrei nici prin vis sa ai de aface cu ele...ca si in copilarie, ne bateam pentru lcoul cel mai bun de cazemata, pentru cine e mai bun la orice, competitia asta ne-a facut ceea ce suntem, jucatori...
Jucatori care ar trebui sa stim sa jucam cum trebuie, sa pierdem la fel sa si castigam, de aia uram competitia si incercam sa o eliminam, si daca dam de un adversar pe masura...he he...ce mandri suntem ca avem cu cine ne lupta...ne canalizam toate resursele sa castigam noi osul ala, fiindca e osul pe care il vrem si e al naibii de bun. Urasc jucatorii care fac din asta o dorinta de a colecta cat mai multe trofee, eu vad altfel premiul asta, il vreau, il castig...si ma bucur de el din plin, il tin cat de mult pot, si nu urmaresc altul atat timp ct nu am terminat sa ma bucur de el, si ma bucur al naibii de mult de un premiu, ca si cu persoana iubita, o intalnesc...si ma bucur de ea in speranta ca ea e aleasa...nu pot sa le tratez pe toate la fel, imi e greu sa fac asta, le tratez in functie de pasiunea pe care mi-o trezesc...si ma duc cu ideea ca ea e...pana in panzele albe, pana cand raman fara panze, nu vreau sa cred ca am intalnit deja persoana aleasa si nu mi-am dat seama ca ea e, sau mai rau, am trecut pe langa ea, daca ne e dat sa fim impreuna...o sa fim impreuna, drumurile noastre o sa se intalneasca...asta e scopul vietii, asa cum il vad eu, sa o intalnesc pe ea, care ma face cel mai fericit, pe ea pe care o pot face cea mai fericita, pea ea alaturi de care sa evoluez ca om, sa devin mai bun, sa ne fie bine...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)